Larisa Udilă și soțul ei, Alexandru, au avut parte de o experiență mai puțin plăcută în urmă cu puțin timp, atunci când au decis să meargă într-o vacanță, părăsind granițele țării. Dacă inițial cursa lor aeriană a fost anulată, după două săptămâni au reușit, totuși, să rezolve situația, însă au întâmpinat anumite divergențe cu o stewardesă care trebuia să se ocupe ca zborul să decurgă în condiții bune. De aici și până la un scandal în toată regula n-a mai rămas decât un pas. Influencerița a povestit toată întâmplarea, în exclusivitate, pentru CANCAN.RO.
Primul avion cu care Larisa Udilă trebuia să zboare în urmă cu aproximativ o lună era defect, astfel că, a fost nevoită să-și reprogrameze vacanța pe care urma să o petreacă alături de soțul său. Cel puțin asta a mărturisit ea, în exclusivitate pentru publicația noastră. După două săptămâni a reușit, cu aceeași companie aeriană, să treacă de granițele țării, însă, la bordul aeronavei a avut parte de o situație mai puțin confortabilă. Asta în sensul în care soțul influenceriței, Alexandru Ogică, a avut un schimb de replici cu stewardesa care trebuia să se ocupe ca zborul să se desfășoare în cele mai bune condiții. Iar totul a pornit de la consumul de alcool.
În exclusivitate pentru CANCAN.RO, Larisa Udilă a povestit șirul evenimentelor petrecute la bordul aeronavei.
„Am avut o experiență destul de urâtă, de curând, cu o companie aeriană. Am avut pierderi materiale din cauza unui zbor care s-a anulat pentru că avionul era defect. Lăsând la o parte partea financiară și cazarea pe care am pierdut-o fix în perioada Paștelui, când prețurile erau explodate și nimeni nu îți mai returna banii, daunele morale, atât asupra noastră, cât și asupra tuturor pasagerilor care s-au speriat, au fost cele mai grave. Evident că am pierdut acea vacanță pentru că următoarele zile toate zborurile erau full și nimeni nu a făcut vreun efort să ne ajute să reprogramăm. Cu greu am reușit, de unii singuri, să găsim un zbor după aproximativ două săptămâni și a apărut o altă problemă cu această companie, mai exact cu o stewardesă. A fost atât de agresivă, nu mi-a venit să cred. A ridicat tonul la soțul meu și l-a numit incult pentru că nu se exprimase corect într-un context. La ora 22:30 a început să țipe această doamnă, spunând că după miezul nopții nu ai voie să consumi alcool în avion. Soțul meu doar și-a permis să spună că nu este nici pe departe miezul nopții. Atunci a început să fie agresivă în limbaj. Sincer, am rămas cu un gust amar după acest zbor. Nu am întâlnit până acum personal atât de neprietenos și nepoliticos”, a declarat Larisa Udilă, în exclusivitate, pentru CANCAN.RO.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.